Google+

Falling Skies – 3×05 “Search and Recover (2)”

Leave a comment

July 30, 2013 by Indru


Nepoate, hai să te învăț cum se agață o femeie. Fii atent și ia notițe!

Nepoate, hai să te învăț cum se agață o femeie. Fii atent și ia notițe!

Am văzut și episodul cinci, revin deci cu sentimente proaspete legate de acțiune. Întâi și întâi, suspansul de la finalul episodului precedent s-a fâsâit, și în același timp a rămas în umbră. Cum și de ce? Vedeți după pauză.

Așadar, cum spuneam, la finalul episodului trecut, Dr. Anne Glass și Alexis, zisă Lexis, zisă Aliexis, zisă Alienus, alintată cu Lexy, adică bebelușul, au dispărut. Situația n-a fost clarificată, deci cliffhanger-ul n-a fost satisfăcut, întrucât nu știm exact care le e soarta – în afară de faptul că noul Hal are ceva de-a face cu dispariția lor.

Dar întrucât au amânat deznodământul acestui plot, l-au și „fâsâit” în același timp, având în vedere că practic au anulat cliffhanger-ul și au pus personajele pe direcții într-o oarecare măsură greșite, care au avut ca singură fructificare găsirea cadavrului unei femei, pe care a trebuit s-o îngroape tot tribul cu surle și trâmbițe, vorbind despre ea și imaginându-și cum a fost.

...și după aia, Maggie l-a împușcat,

…și după aia, Maggie l-a împușcat.

Mi-au plăcut enorm teoriile (hint: sunt sarcastic aici) legate de ce mamă bună a fost ea, cum își ducea copiii la volei, le dădea de mâncare, ce mai – femeia perfectă. Evident, toate imaginate. Ea putea să fi fost o asasină plătită – nu contează, ne imaginăm că a fost mamă bună și-o îngropăm.

Da, e okay să arăți puțin respect și să pui lucrurile în ordine dacă dai peste cineva mort într-un cadru de genul ăsta, dar există și argumentul forte împotriva acestei teorii, și anume că atunci când ești la un pas de moarte odată la doi pași (joc de cuvinte involuntar), te doare fix stiloul că mai sunt unii morți prin zonă. Ăia oricum sunt morți, săracii, deci nu-i mai afectează cu nimic orice s-ar întâmpla în planul material al existenței. Cei vii, în schimb, au nevoie să se salveze.

Ce mi-a plăcut mie în mod special la episodul ăsta a fost male-bonding-ul dintre John Pope și Tom Mason. În general la serialele SF moderne, stilul ăla consacrat de SGU, continuat de Terra Nova, Falling Skies, Defiance, Revolution și altele asemenea, se întâmplă fenomenul vorbitului degeaba. Se apucă unii brusc să-și destăinuie traumele și trăirile, și toate circumvoluțiunile de pe cortex, deși n-au nicio legătură unul cu altul. Problema e că modul în care sunt expuse aspectele astea lasă de dorit, nu neapărat prin nerealism cât prin implauzibilitate. Care-i șansa să se oprească doi când sunt alergați de extratereștri ca să-și aducă aminte ce făceau cu tații lor când erau copii?

Fix niciuna.

De obicei ai flashback-uri, chestii fugare, pentru că în momentele agitate abia ai timp să te gândești, și atunci când ceva din mediul înconjurător activează o amintire, declanșază un flashback, practic o imagine sau un gând-fulger pe care îl ai. Am trăit-o toți în unele momente (cred), și deși nu-i atât de „cu efect” ca flashback-urile de la televizor, e o descărcare mai plauzibilă decât un Talk Show în No Man’s Land.

FS305a

Aoleo, câta Espheni-ul! Ăsta sigur a mâncat ce-a mai rămas din McDonalds.

Ei, aici, în cazul Pope&Mason, lucrurile au fost mai bune decât de obicei. În sensul că deși discuția era implauzibilă (is this a word?) ca și localizare în timp, a fost interesantă, și nu din cale-afară de stupidă (sau făcută de drag, de umplutură) cum se întâmpla pe culoarele încețoșate de pe Destiny sau în America fără lumină electrică a la Revolution. I-a făcut pe cei doi să-și găsească punctele comune, în ciuda discrepanțelor în metodele lor de-a aborda viața. Dacă Pope a omorât un om încercând să-și apere/povățuiască fiul (nu prea inspirat), a făcut-o accidental, și doar cu gândul să-și ajute familia, mai precis pe fiu-său, lucru la care și Tom Mason converge.

În orice caz, parea asta s-a defectat rău în momentul în care s-au luat la bătaie ca tâmpiții, lucru nenatural în contextul dat, mai ales că începeau să devină mai apropiați, să se înțeleagă mai bine.

Pe partea cealaltă, am primit vestea bună că doctorul căruia i-a dat Anne în cap trăiește. Spre deosebire de generalul Bressler, care a murit în accidenul aviatic. Păcat, era prea tare Matt Frewer, și personajul, deși deranjant inițial, începuse să-mi placă.

Acum a fost surprinzător faptul că Pope și Mason au revenit destul de rapid în tabără, mergând pe două picioare. Și alea cu defectele lor. Și problema nu e c-ar fi ajuns pe jos când au plecat cu avionul, ci că nu i-a detectat nimeni până n-au fost la cinci metri de intrare. E păzită baza aia bine de tot! Intră și bunică-mea nedetectată, ce să mai zic de spioni Espheni?

În orice caz, episodul a fost oarecum entertaining, deși se putea mai bine. Am avut o vagă senzație de „umplutură”, dar per total pot spune că a fost cea mai reușită experiență de gen. Adică măcar n-a fost umplutură din aia plictisitoare, a fost constructivă într-o oarecare măsură, deci a avut un rost.

Indru, The Writer

Valar Morghulis!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 191 other followers

Altex – Oferte

Categories

Blog Stats

  • 31,695 hits
%d bloggers like this: