Google+

Defiance – 1×01 “Pilot, Parts 1 & 2”

4

April 22, 2013 by Indru


defiance-tv-series-background

Un SF pe SyFy… am trăit s-o (re)văd și pe-asta!

Sincer, n-aveam așteptări enorme de la Defiance, dat fiind că vine în tandem cu un MMORPG (ceea ce m-a făcut să cred că e vreo mișcare de marketing să vândă ăștia jocul) și mai ales prin prisma faptului că e pe SyFy (fost SciFi) Channel. Am ales să mă uit la el fiindcă primesc cu brațele deschise orice SF nou, în speranța că va ieși ceva bine. Și pentru Tony Curran și Jaime Murray. Pe Julie Benz în general n-o sufăr (nu știu de ce), dar aici a fost peste așteptările mele, chiar m-a făcut să-mi placă personajul ei (momentan) ceea ce e iar o premieră pentru mine.

Serialul a început c-o imagine cu nave spațiale, ceea ce m-a uns pe suflet. Cadrul mi-a amintit puțin de Stargate, și de navele alea Goa’Uld (Ha’Tak-uri și Tel’Tak-uri) care „orbitau” în jurul Pământului (sau al altor planete) în interludiile episoadelor. 😀

Personajele de la care pornește acțiunea sunt Joshua Nolan și Irisa Nyira, care e o Irathient. Da, avem alieni, care de fapt se numesc votan, și sunt mai multe rase votan, iar prima cu care facem contact sunt Irathientii. Nu seamănă nici cu Enții din Lord Of The Rings, nici cu Iranienii lui Ahmadinejad, dar sunt mai interesanți decât cei din urmă, și evident vorbesc mai repede decât primii.

Wow... un SF... crezi că e bine să ne apropiem?

Wow… un SF… crezi că e bine să ne apropiem?

Sunt unsprezece rase în Defiance, în afară de oameni, și fiecare vorbește limba proprie (în esență). Nu știu dacă limbile extraterestre vorbite în acest episod erau una singură sau mai multe, dat fiind că nu mi-am format încă urechea. 🙂 Dar mă bucur că există și probabil că le voi învăța la un moment dat. 😀

Ulterior ajungem și la Defiance, aflăm că este de fapt un oraș, fostul Saint Louis (parcă?), și că numele îi vine de la cei care au pus capăt războiului dintre pământeni și votan, care făceau parte din ambele categorii, și au realizat că luptau fără sens.

Deci avem un oraș. Și Joshua Nolan devine „Lawmaker” al acestui oraș. Adică șerif. Terra Nova?

Avem evident elemente de western. Firefly?

Avem Irathientele roșcate (vezi Irisa). The 5th Element? MULTI-PASS???

Avem Indogeni (Nu confundați cu Indo-Europeni Indigeni) care seamănă cu Odo. Star Trek: Deep Space Nine?

Avem Liberata, care zici că-s Neelix. Star Trek: Voyager?

Avem Castithani, care zici că-s elfi vampiri. The Elder Scrolls?

Avem Sensoth, care zici că-s bibliotecarul urangutan din Ankh-Morpork. Discworld?

Auzi fă, de ce suntem așa pixelați?

Auzi fă, de ce suntem așa pixelați?

Mai avem și al rase care n-au apărut în pilot, și nu știu dacă vor apărea, întrucât exisă șansa să fie dedicate doar jocului. Joc de care nu m-am atins și nici n-o voi face întrucât nu-mi plac MMO-urile. Prea time-consuming pentru gustul meu (spuse ăla care a terminat Skyrim).

În esență, avem diversitate, și ăsta-i un lucru bun. Mi-a plăcut pilotul c-a debordat de acțiune, scenariul a fost foarte bun, intens, și nu m-a plictisit nicio clipă.

Mi-a mai plăcut faptul că începuse pe făgașul adolescentului/tânărului cretin, dar a scăpat de el imediat. În secunda doi era serialul meu preferat! Dacă Terra Nova îl dilea pe Josh din primul episod cred că era garantat încă vreo zece sezoane. :)) Sper să nu-l cretinizeze pe fi-su lui Tarr (fiindcă are potențial de cretin băiatu’, cu fața aia de Edward Cullen – by the way, mi-e rușine că-i știu numele) și nici pe fi-sa lui McChina ăla.

Primărița nouă, și primărița veche.

Primărița nouă, și primărița veche.

Irisa + African-Americanul ajutor de șerif au șanse să ajungă un cuplu, cred, iar el sper să devină un fel de Martin Lawrence/Eddie Murphy/ etc., fiindcă poate fi foarte amuzant uneori.

E clar că și Joshua are ceva planuri cu sora primăriței (cred că vrea pile la primărie, să nu mai plătească impozite :P)

Și doctorița aia Indogenă, deși sarcastică, e teribil de amuzantă. Este iar un personaj care se poate dezvolta frumos pe partea umoristică, și așa ceva trebuie să existe într-un SF, vezi rețetea de succes Stargate.

Bătălia a fost super-epică și sper din tot sufletul să nu fi consumat ăștia toată „benzina” pe episodul pilot, și să mă trezesc cu ceva plictisitor după. Că deh, sunt pățit cu altele…

We will save Science Fiction!

We will save Science Fiction!

Aia cu Terraformatul de-o tot criticați voi prin comentarii e interpretabilă. Că, la urma urmei, ce-au făcut? Au re-format Terra. Deci au Terraformat. :)) Terraformat c:\… :))

A mai fost faza cu Bio-Man-ul și butonul de shutdown. 🙂 Fază stil Indiana Jones, cu pistolul contra sabiei. 😛 E interpretabilă și oarecum ilogică (ăia nu știau de buton? De ce pariau pe el?), dar a fost distractivă, deci se iartă.

Pe scurt, are un mare ThumbsUp de la mine, și cred c-a început foarte bine. 5/5 de încurajare pentru pilot. 🙂

Valar Morghulis!

Advertisements

4 thoughts on “Defiance – 1×01 “Pilot, Parts 1 & 2”

  1. Dante says:

    slabutz,am vazut cu chin 1 ora si 25 min din serialul pilot,in afara de melodia gen country misto cantata de cei doi ,Irisa si cu Nolan,in rest tampenii pt copii mici,serial pt copii si adolescenti.asa ca dau stop din fasha privitulu ila acest serial,dau credit serialului “The Vikings”si ma apuc de vazut primele 2 episoade “Da Vinci’s Demons” sa vedem ce ii poate pielea…

  2. Indru says:

    Măi, mie mi-a plăcut. Și Da Vinci’s Demons pare interesant, dar are mici hibe, gen prea mult gay stuff.

  3. vladus says:

    multumim frumos pentru recenzie. mi-a placut pilotul. merg mai departe. imi place SF-ul. numai bine

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 191 other followers

Altex – Oferte

Categories

Blog Stats

  • 31,695 hits
%d bloggers like this: